Un meteorit cazut in Sri Lanka contine forme de viata extraterestra. Concluzia a doua studii recente

joi, 21 martie 2013


Un al doilea studiu facut asupra unui meteorit gasit in decembrie 2012 in Sri Lanka sustine ipoteza initiala: bucata de roca spatiala cotine fosilele unei forme de viata extraterestra.

   Noul studiu demonstreaza ca meteoritul contine fosile similare unor alge, dar care sunt de provenienta extraterestra, fiind astfel confirmarea ca undeva in Univers exista viata, scrie Daily Mail.
   Fosila se poate vedea la microscop, iar cercetatorii sustin ca aceasta descoperire confirma teoria panspermiei, conform careia viata a fost raspandita prin Univers de meteoriti, comete si asteroizi.

   Studiul a fost publicat recent in Journal of Cosmology, fiind condus de Jamie Wallis de la Universitatea Cardiff si de profesorul Chandra Wickramasinghe, de la Centrul de Astrobiologie Buckingham. Acesta din urma este si autorul primului studiu, realizat in luna ianuarie.
   Meteoritul analizat a cazut pe 29 decembrie 2012 langa satul Polonnaruwa din Sri Lanka, provocand pagube si ranind cativa martori.

   Politia locala a adunat fragmentele si le-a inmanat Institutului de cercetare medicala, care la randul sau le-a trimis cercetatorilor de la Universitatea Cardiff.
   In total, au fost stranse 628 de fragmente, dintre care au fost analizate in special 3 bucati, care contin fosile.
Savantii sustin ca acestea nu au fost contaminate, iar algele gasite nu provin de pe Pamant.
   Vazute la microscop, acestea au o lungime de 100 micrometri si numai 2 micrometri in diametru. Datorita acestor dimensiuni, specialistii cred ca forma de viata provine dintr-un mediu cu gravitatia redusa si presiune atmosferica scazuta.
   Algele au fost conservate prin inghetare rapida, prin urmare acest fenomen a avut loc in spatiu, afirma cercetatorii.
   Mai mult, profesorul Wickramasinghe este convins ca viata pe planeta noastra a fost adusa de comete, in urma cu aproximativ 3,8 miliarde de ani, iar aici a evoluat.

   “Toti suntem extraterestri, avem stramosi in cosmos. De fiecare data cand se formeaza un nou sistem planetar, cativa microbi supravietuiesc si ajung in comete, iar apoi pe alte planete, unde se inmultesc”, declara el.
    Profesorul Wickramasinghe a fost seful centrului de Astrobiologie de la Universitatea Cardiff pana acum 2 ani, cand institutia a ramas fara finantare.
    El este un savant controversat, pentru ca a sustinut mereu o alta varianta a evolutiei vietii, iar acum isi continua cercetarile pe cont propriu, prin sponsorizari.
    Multi alti specialisti contesta insa rezultatele sale, punand la indoiala metodologia folosita. Unii dintre ei se indoiesc chiar si de faptul ca roca analizata provine dintr-un meteorit.

Sursa StirileProtv.ro


 

Share this article :

0 comentarii:

Speak up your mind

Tell us what you're thinking... !

 
Support : Copyright © 2013. Descopera - All Rights Reserved
Template Created by Descoperi
Proudly powered by Blogger